din zgomotul asurzitor al utilajelor pornite necontenit, dupa ce s-au scurs doua decenii, se mai aud doar ecouri fara noima; industria comunista a fost pusa la pamant de „interese politice” care nu au tinut cont nici de incasarile aduse la buget, nici de numarul somerilor si nici de productia ce se putea obtine; in locul colosilor industriali a ramas molozul, planurile de viitor fiind ridicarea unor mall-uri; sindicalistii celor mai mari fabrici pe care le-a avut Iasul ne-au creionat tabloul apocaliptic a ceea ce a mai ramas dintr-o industrie prospera
De 20 de ani a fost nevoie pentru ca pilonii economiei iesene sa fie facuti una cu pamantul. Fabrici profitabile, zecile de mii de salariati si comenzi carora li se facea fata cu greu au devenit amintiri. Ori de cate ori rascolesc in trecut, sindicalistii devin nostalgici dupa industrii care aduceau renume si mai ales locuri de munca pentru Iasi. Fortus, Nicolina, Tesatura, Terom, Unirea, Zimbru, Fabrica de Tigarete sau Lactis sunt doar o parte din unitatile care au devenit istorie. In cele mai multe cazuri, acestea s-au transformat in imagini dezolante ce incununeaza dezastrul care a pus stapanire pe industria ieseana.
Cu nostalgie si regret, iesenii povestesc despre o economie infloritoare, insa totul la trecut. Acum, colosii industriali s-au transformat in mormane de moloz sau ruine unde si-au facut culcus cainii vagabonzi si oamenii fara adapost. Rolul lor de motoare ale economiei a apus dupa privatizare, interesele imobiliare din jurul lor fiind, de cele mai multe ori, mai puternice decat orice aport financiar ar fi adus. Reguli nescrise au permis devalizarea „mandriei” industriale, suflul unitatilor de productie curmandu-se brusc.
Fortus: din „varf” s-a prabusit in insolventa
Cea mai mare fabrica ieseana se zbate inca pentru a nu-i fi inchise portile si a nu ajunge la fier vechi. In trecut, Combinatul de Utilaj Greu (CUG) era perceputa ca o fortareata industriala. „La Fortus lucrau peste 11.000 de salariati. Eram pe primul loc privind numarul de angajati, dar si la salarii. Era o intreprindere noua cu utilaje unice, o fabrica atractiva unde veneau angajati din toata tara. Pe langa salarii, care se dadeau intotdeauna la timp, existau si sporuri si ore suplimentare platite dublu. Avem nenumarate comenzi si faceam fata pentru ca exista un plan si indicatori impusi. Erau atat de multi angajati ca nu facea fata nici transportul in comun”, ne-a spus Dumitru Mihailiuc, liderul de sindicat al salariatilor Fortus. Pe vremea aceea, nimic nu parea lasat la voia intamplarii. „Liceul CUG a fost infiintat tocmai pentru a avea specialisti pentru unitatea noastra. Acum, daca ar lucra din nou combinatul la capacitatea de atunci, nu am avea forta de munca specializata si nu ar mai avea nici cine sa-i specializeze”, a adaugat Dumitru Mihailiuc.
In prezent, in combinat mai sunt 816 angajati, aproape 100 dintre acestia urmand sa fie disponibilizati in curand. Venitul mediu net este de 1.200 de lei, insa plata salariilor a inregistrat intarzieri majore. De patru ani Fortus este in insolventa, conflictele din jurul combinatului fiind fara sfarsit. Desi se tot vorbeste despre redresarea activitatii, planul de reorganizare pare sa ingroape tot ce a mai ramas. Nici autoritatile nu par sa dezvolte un interes sporit pentru salvarea unitatii, ilegalitatile fiind trecute de nenumarate ori cu vederea.
„Terom – intreprinderea fanion a Iasului”
O soarta aproape trasa la indigo a avut si Terom, fostul Combinat de Fire Sintetice (CFS) fiind privatizat la un pret de zece ori mai mic decat cel real. „Dupa ´81 lucrurile au intrat intr-un picaj lent. Terom a avut si 9.800 de salariati, fiind pe locul doi sau trei in ceea ce priveste nivelul salariului. Erau niste lefuri frumusele. Comenzi erau, dar incepuse inca de pe atunci sa se practice dumpingul. O gospodarire mai eficienta si o implicare mai mare a statului ar fi putut mentine activitatea”, ne spune cu regret Vasile Cernescu, fostul lider de sindicat al salariatilor Terom. Potrivit acestuia, zona industriala era un furnicar, cu mii de oameni imbulziti in tramvaie pentru a ajunge la munca la timp. „Pana la Revolutie lumea era mult mai unita, dupa aceea s-a bagat dihonia intre salariati pentru ca au intrat negocierile individuale. Teromul a fost intreprinderea fanion a Iasului. Cand plecam la 5.00 dimineata, toate statiile si tramvaiele erau pline. Si nimeni nu se plangea. Pentru ca era obligatoriu sa ai un loc de munca, dar era si dorinta de a avea un serviciu si de a nu pleca din nou la sat, acolo de unde erau multi adusi”, ne-a povestit Vasile Cernescu.
Deznodamantul era previzibil dupa o privatizare esuata, care a ajuns pe masa judecatorilor sub forma unui dosar de delapidare si terorism. Daca la sfarsitul anului 2002, cand sirienii au cumparat pachetul majoritar de actiuni, Terom avea 2.298 de salariati si un profit de 88 milioane lei, in 2003 numarul angajatilor scazuse cu 137, iar pierderile depaseau 53 miliarde lei. In prezent, pe platforma Terom mai exista o sectie de fibre si o firma de panificatie.
Nicolina, aruncata la fier vechi
Dintr-o fabrica prospera, care reusea sa faca cu greu fata cererilor, producatorul de utilaje si echipamente necesare lucrarilor de infrastructura Nicolina a devenit o epava. A fost suficienta implicarea politica pentru ca aceasta companie sa treaca de la glorie in moarte clinica. La Nicolina lucrau, in anii ’84 – ’85, peste 7.000 de persoane. Gheorghe Paduraru, fostul lider de sindicat al angajatilor de la Nicolina, ne-a povestit ca salariul unui angajat in 1990 era de peste 4.000 de lei, iar cel al unui director era 6.000 de lei. „Produceam tot ce era necesar pentru drumuri si poduri, vagoane si eram singura intreprindere din domeniu. Nu faceam fata comenzilor si terminam cate 25 de utilaje pentru asfaltari pe luna”, spune Gheorghe Paduraru.
Cea mai veche fabrica din Iasi a ajuns istorie anul trecut, cand s-a decis falimentul. Printre cauze se numara reducerea numarului de angajati, lipsa unei tehnologii moderne si a unei piete de desfacere stabile. Insa lovitura de gratie au fost cele 30 de milioane de lei datorii la bugetul statului. In jurul fabricii s-a conturat un conflict de interese a carui miza a fost potentialul imobiliar al locatiei.
Itele unui trecut dureros la Tesatura
Ceea ce a fost odinioara o emblema a industriei usoare din Romania s-a transformat in pulbere, la propriu. „Dupa Revolutie, Tesatura avea peste 7.000 de salariati. Atunci lucram cu foarte multi clienti externi si aveam un flux complet. Aveam razboaie care faceau tesaturi extraordinare si care acum se obtin foarte greu. Se muncea mult, dar toata lumea isi lua salariul la timp si normele de lucru reflectau exact puterea de realizare. Se plateau ore suplimentare, prime si se dadeau bani in plus daca veneai intr-o zi de duminica la munca, atunci saptamana de lucru fiind de sase zile”, ne-a povestit Daniela Banari, liderul de sindicat Iasitex.
Tesatura nu ar fi rezistat fara investitii, spune liderul de sindicat, pentru ca utilajele erau depasite. Insa viitor ar fi avut, pentru ca nu mai sunt fabrici de finisaje textile si nu ar fi fost o competitie mare. „Acum Iasitex are 300 de muncitori, iar peste 90% din activitate o reprezinta contractele cu IKEA. Rezistam foarte greu pentru ca nu se munceste la negru si darile catre stat sunt covarsitoare. Trebuie sa ne mentinem contractele, iar asta presupune investitii”, a adaugat Daniela Banari.
Restul unitatii a fost pusa la pamant de buldozere. In urma lor au ramas cinci hectare curatate de capacitatile de productie pentru a putea fi construit un proiect urbanistic de aproximativ 100 milioane de euro. Terenul apartine acum israelienilor de la Grand Plaza, in urma unei tranzactii din 2007, estimate la peste 21 milioane de euro.
Unirea s-a scurs din Iasi
Iasul s-a putut mandri o lunga perioada de timp cu singura fabrica de prelucrare a uleiului din Moldova. Unirea era o unitate ce functiona foarte bine si chiar daca privatizarea a fost benefica in cazul sau, Iasul a ramas cu un gol si in industria alimentara. „Ca orice intreprindere a suportat privatizarea. Prima oara a fost prin MEBO (n.r. – Management Employee Buyouts este o metoda de privatizare care presupune trecerea mijloacelor de productie din proprietatea statului in proprietatea angajatilor), apoi a fost cumparata de un concern francez. In cazul Unirea vorbim de o privatizare cat de cat reusita, pentru ca au adus tehnologii noi. Toata fabrica a fost retehnologizata si asta s-a tradus prin reducerea personalului, dar ei au fost destul de deschisi la negociere si au fost de partea angajatilor. Ori le-au cautat un loc de munca, ori au plecat cei care se puteau pensiona sau aveau alte probleme”, ne-a povestit Violeta Amariei, liderul de sindicat al angajatilor de la Unirea. Asta nu a impiedicat insa plecarea fabricii de la Iasi. „La Unirea au fost peste 2.000 de angajati si aveau salarii frumusele, competitive pentru puterea de cumparare a romanilor. Au ajuns in jur de 600 de angajati in ´99, iar cand a plecat Unirea din Iasi mai erau in jur de 200 de persoane. A fost o surpriza decizia de a pleca din Iasi, acum vreo doi sau trei ani. A fost luata pentru ca erau costuri foarte mari cu transportul, fiind nevoie ca uleiul produs la Iasi sa ajunga la depozitul central din Bucuresti si readus spre comercializare la Iasi”, a adaugat Violeta Amariei.
Izvoare de bere acoperite cu moloz
Fabrica de bere „Zimbru” a fost un simbol al Iasului, pana in momentul in care intrigile si interesele economice au demolat-o. In urma cu aproximativ zece ani, Iasul se mai putea mandri cu doua sectii ale fabricii de bere care se bucurau de prestigiu si bunastare. „Berea Zimbru nu si-a facut niciodata reclama si cu toate astea era foarte cautata. Erau ani cand se astepta la coada cate opt zile pentru a fi incarcat un camion. Se bateau soferii intre ei pentru navetele de bere”, ne-a povestit in urma cu ceva timp Vasile Diaconu, fostul director al fabricii de bere „Zimbru”. Berarul iesean isi aduce aminte ca, in 2003, cei 130 de salariati ai sectiei din Pacurari si cei 450 din zona industriala munceau aproape necontenit in timpul verii pentru a face fata comenzilor. „Din mai pana in septembrie se lucra continuu pe toate liniile de productie, pana pocnea un rulment. Volumul de munca era foarte mare, dar se platea bine. Noi glumeam ca doar angajatii de la banci castiga mai bine decat noi”, povestea Vasile Diaconu.
In anul 2000, lefurile muncitorilor de la „Zimbru” ajungeau intre 7 si 10 milioane de lei vechi, la care se adaugau cate cinci navete cu „licoarea minune” lunar si alte avantaje materiale. „Dupa privatizarea societatii Zimbru, toti salariatii au devenit actionari, dar pana in 2001 actiunile s-au grupat in mainile catorva oameni, care intr-un final le-au cesionat in favoarea unuia singur. Detinand 51% din actiuni, a devenit majoritar si a decis soarta fabricii de bere”, a spus fostul director al societatii „Zimbru”. Iar decizia s-a facut pe bani multi, mai ales ca cele doua sectii erau amplasate in zone atractive ale Iasului.
Fabrica de Tigarete a fost furata la bucata
Conducerea fostei fabrici de Tigarete, Stelian Amarandei, nu a dorit sa rascoleasca trecutul. „La ce bun sa se mai scrie. Le este lehamite tuturor sa mai discute”, ne-a spus fostul director. Sindicalistii din industrie sustin ca intotdeauna a fost tacere in jurul fabricii de Tigarete si ca miile de angajati castigau foarte bine. Societatea a inceput sa se naruie incepand cu anul 2003, atunci cand si ultimii 190 de salariati ai societatii au fost concediati. Preluarea fabricii de firme in jurul carora s-au conturat scandaluri de evaziune fiscala, a deschis portile hotilor. Ultima tigara ce s-a produs la Iasi a fost la sfarsitul anului 2002, iar acum fosta unitate ar mai putea servi doar ca decor pentru un film de groaza. Manufactura de Tutun, asa cum era cunoscuta in trecut fabrica, a inceput sa produca din 1876, dar falimentul a fost inevitabil in anul 2002 dupa ce interesele au inglodat fabrica in datorii de peste 67 miliarde de lei vechi.
Productia Lactis s-a inacrit
Inainte de Revolutie, peste 1.000 de ieseni lucrau la fabrica de lapte. Privatizarea Lactis din urma cu 15 ani a fost o alta cale de pus pe chituci o fabrica unica in regiune. Dupa preluarea unitatii de catre firme infiintate de conducerea fabricii de lapte, contractele nu au mai fost unele avantajoase. Utilaje unicat in regiune si in stare perfecta de functionare au fost vandute la preturi de nimic, mai mici si decat valoarea lor la fier vechi. La fel s-a intamplat si cu spatiile atractive din punct de vedere imobiliar, asa ca in scurt timp fabrica a ajuns o ruina. Din 2009 s-a decis intrarea in faliment si se mai organizeaza si acum licitatii pentru a fi vandute activele aflate in paragina, dar Lactis a devenit demult istorie.
Tablou industrial pictat cu ruine
Iasul a fost o mare citadela industriala, asta este concluzia privind trecutul. Pomelnicul unitatilor ajunse istorie cuprinde si Matase Victoria, Moldova Tricotaje, Suprem, Tepro, Agmus, Moldoplast, iar lista dureroasa poate continua. „Incet si sigur, toate aceste intreprinderi care erau atunci viabile, pentru ca nu prea lucrau pe stoc si nu erau chiar fiare vechi, au disparut. Din punctul meu de vedere, disparitia lor nu a fost intamplatoare. Indiferent de guvernare, industria a fost adusa la tacere. N-am crezut ca Nicolina, Tesatura, Agmus si toate celelalte vor disparea vreodata. Niciun investitor n-a dat roade benefice. Privatizarea a fost de fapt un furt cu acte in regula. Daca ne uitam acum, in afara de Antibiotice, care s-a dorit politic sa reziste, totul a disparut”, ne spune Violeta Amariei, lider de sindicat in unele unitati distruse. Privatizarea a dus marile societati in ghearele speculatorilor de ocazie, ramanand in urma peisaje mazgalite de interese si jocuri ascunse. Asta pentru ca procesul a insemnat pentru unii furt si imbogatire, iar pentru altii somaj si disperare. (Adelina Isachi)
O industrie de zeci de mii de salariati adusa la tacere
Cel mai mare angajator industrial de acum 20 de ani era Combinatul de Utilaj Greu. In halele de productie munceau mai bine de 11.000 de angajati, cu salarii la zi si activitate continua. In prezent, la Fortus mai lucreaza 816 muncitori, iar planul de reorganizare prevede disponibilizarea a 100 dintre acestia. Un loc fruntas era ocupat si de Terom, o fabrica ce oferea de munca pentru 9.800 de oameni. Acum Terom nu mai exista, iar societatile ce se mai regasesc pe vechea platforma au de zeci de ori mai putini angajati. Din cele7.000 de persoane care lucrau demult la Nicolina s-a ajuns ca, inainte de intrarea in faliment, sa mai fie angajati vreo sapte, si aceia cu un rol de paza. La razboaiele de la Tesatura isi petreceau zilele de munca peste 7.000 de ieseni, iar acum in cadrul Iasitex se mai regasesc 300. In cazul Unirea s-a plecat de la 2.000 de angajati, iar cand unitatea a fost mutata din Iasi se ajunsese la aproximativ 200 de persoane. Pe mana a mii de salariati a curs si berea ieseana, iar in 2003 acestia se apropiau la 600. Alte mii de ieseni aveau de lucru la Fabrica de Tigarete, Lactis, Moldoplast, Matase Victoria, Moldova Tricotaje, Suprem, Tepro sau Agmus. Singura companie care a sfidat privatizarea si efectele ei a fost Antibiotice, acolo unde lucreaza in jur de 1.500 de salariati si in prezent.
Sursa: www.evenimentul.ro