Milioane de euro vor fi investite in depozite de fructe si legume

Agricultura romaneasca sufera de numeroase handicapuri, iar unul dintre cele mai dureroase este lipsa spatiilor de depozitare a fructelor si legumelor. Piata de desfacere se aglomereaza, de regula, in perioadele de recoltare, incurajand preturi de comercializare nestimulative. Intelegand ca in piata agroalimentara chiar si cateva zile conteaza pentru a obtine un pret superior, tot mai multe persoane din judetul Iasi au demarat proiecte pentru construirea de depozite.

4 milioane de euro – investitia intr-un depozit la Tomesti

In luna decembrie a acestui an, pe terenul fostului Comtom, din zona Tomesti, va demara construirea unui depozit de pastrare si ambalare de fructe si legume. Cu o capacitate de pastrare de 2.500 de tone, investitia are o valoare de aproximativ 4 milioane de euro si apartine companiei HD Transport. Jumatate din suma investita va proveni din finantare UE, prin Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR). Noua unitate de depozitare a fost proiectata pentru pastrarea merelor si strugurilor, marfa urmand a fi preluata atat de pe piata romaneasca, precum si din import. „Ma bazez in primul rand pe productia noastra de fructe, pe care o realizam in Republica Moldova, unde detin livezi pe o suprafata de aproximativ 80 de hectare. Pentru restul, vom colecta fructe de la producatorii din Romania”, ne-a declarat Anatolie Butnaru, managerul companiei HD Transport. Cea mai mare parte a productiei realizate in livezile detinute de firma in Republica Moldova se indreapta catre pietele de export, respectiv Rusia si Germania. Romania nu a reprezentat pana acum o destinatie pentru tirurile de mere recoltate in Republica Moldova pentru un motiv foarte simplu. „Neavand conditii de depozitare aici, nu am inceput nici un fel de negocieri cu lanturile de magazine. Abia dupa ce finalizezi unitatea de depozitare poti sa mergi sa discuti”, explica Anatolie Butnaru. Domnia sa spune ca Romania este o piata de desfacerea atractiva, pretul oferit anul acesta pentru mar in supermarket fiind unul foarte bun. „Marfa noastra corespunde criteriilor impuse de marile magazine, de la calibru, la cantitatea solicitata”, puncteaza managerul HD Transport, reamintind ca lipsa spatiului de depozitare a fost singurul impediment pentru a ataca retail-ul romanesc. In privinta strugurilor, se afla in discutie cu un producator din Buzau interesat de o colaborare in aceasta regiune. „Productie este foarte multa si nu este capacitate de depozitare. Marul il poti depozita incepand cu luna octombrie si il scoti in martie, cand are piata pret pentru vanzare”, precizeaza Anatolie Butnaru. Depozitul de la Tomesti urmeaza sa fie finalizat in decurs de 9 – 10 luni, astfel incat, in cursul anului 2012 sa devina functional.

Cartofii, ambalati si pastrati intr-un nou spatiu la Dumesti

Investitia de la Tomesti nu este singura care va acoperi nevoia de depozitare a legumelor din judetul Iasi. La Dumesti urmeaza sa fie construit un depozite pentru prelucrare si ambalare cartofi. Investitia, in valoare de aproximativ 4 milioane de euro, apartine firmei Arctic Energy SRL. Proiectul a fost realizat in cadrul Masurii 123 – „Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere”, prin PNDR.

1,6 milioane de euro intr-un depozit de fructe la Cotnari

O alta investitie aflata deja in curs de realizare apartine SC Cerasus Grup din Cotnari, care va construi un depozit pentru pastrarea si ambalarea fructelor. Valoare estimativa a investitiei este de 1,6 milioane de euro, din care 75 la suta reprezinta fonduri nerambursabile. „La sfarsitul anului 2011 trebuie sa avem incheiate lucrarile la platforma, sa fie montata structura de rezistenta si dotarile cu o serie de utilaje, precum cantarul sau motostivuitorul. In primul semestru din anul 2012 vom incheia constructia cladirii cu toate dotarile corespunzatoare, pentru ca in partea a doua a anului viitor sa dotam depozitul cu tehnica de frig si atmosfera controlata”, ne-a declarat recent ing. Danut Baianu, presedintele SC Cerasus Grup Cotnari.

Planul membrilor grupului este de a patrunde cu marfa autohtona in supermarket-uri. In acest scop, depozitul va fi dotat si cu o linie de spalare, sortare, calibrare si ambalare fructe. „La cirese, spre exemplu, intentionez sa le ambalez in caserole de diferite gramaje, pornind de la jumatate de kilogram si pana la doua kilograme, maximul pe care il achizitioneaza o familie obisnuita”, explica inginerul Danut Bainau. Depozitul, care va fi construit in comuna Cotnari, va avea o capacitate de stocare de 820 de tone calculata in mere si de 150 – 180 de tone, la cirese.

Sursa: www.evenimentul.ro

Acest articol a fost publicat în Articole de presa. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>